Electric Castle 2017
La ediție nouă de festival, Lunchbox vine în haine noi, precum și meniuri noi și gustoase. Suntem siguri că ne vei recunoaște, dar pentru orice eventualitate, câteva indicii mai jos.
La ediție nouă de festival, Lunchbox vine în haine noi, precum și meniuri noi și gustoase. Suntem siguri că ne vei recunoaște, dar pentru orice eventualitate, câteva indicii mai jos.
Vara este cunoscută ca fiind sezonul salatelor, deoarece fructele și legumele proaspete, ne ajută să realizăm cele mai gustoase salate.
În această vară, te așteptăm la Lunchbox cu două salate speciale:
Clujul este ”casa noastră”. De aceea, participăm împreună la cele mai importante evenimente din oraș, oferind, de fiecare dată, o experiență culinară plăcută, atât cetățenilor cât și vizitatorilor.
Anul acesta, am început seria de evenimente cu Pasta Party la Maratonul Internațional Cluj, unde am oferit o porție de paste tuturor alergătorilor la maraton.
Ne face plăcere să fim prezenți la cea de-a 23-a ediție, Agraria, cel mai mare târg agricol din Transilvania. În perioada 4 – 9 Aprilie 2017, vă așteptăm în Parcul Industrial Tetarom III, localitatea Jucu la standul Lunchbox, aflat în incinta pavilionului central.
În acest an, avem un meniu diversificat. Păstrăm tradiția și aducem preparate la grătar: mici, ceafă de porc, cârnați la grătar și pulpe de pui. Și dacă e grătar, nu pot lipsi cartofii prăjiți, cartofii la cuptor cu rozmarin și salata. Surpriza vine din partea unui fost concurent Masterchef, care va gati guyas la ceaun, in fața dvs.
Pe toată perioada cât a funcționat, punctul de servire Lunchbox Mărăști era unul extrem de animat, clienții noștri, atât cei care aveau biroul în zonă, cât și persoane aflate în trecere preferând să ia masa de prânz la noi, având de ales dintr-o multitudine de preparate.
Mamă, soţie sau iubită, fiică sau bunică – fiecare femeie trebuie să se simtă iubită şi importantă. Mai ales de 8 Martie.
La Lunchbox, încercăm să punctăm de fiecare dată o sărbătoare, indiferent cui se adresează. Nu puteam rata Ziua Femeii, așadar. Toate doamnele și domnișoarele care iau masa la noi primesc o floare… dulce, în formă de fursec, din partea casei!
Nu există cadoul perfect de Valentine’s day. Până la urmă, cel mai frumos cadou vine din inimă și poate începe cu o declarație de dragoste sau o promisiune pentru persoana iubită. Anul acesta, Lunchbox te așteaptă cu surse de inspirație.
Nu vă e dor de vară, mare, soare? Vacanță, călătorii, deltă… Iar când spui deltă, te gândești la Dunăre si la borșul de pește pe care il găsești acolo care, chiar dacă nu este atât de popular în zona noastră, rămâne o specialitate foarte bună si extrem de gustoasă.
La Lunchbox, te așteptăm cu un borș de pește adevărat, gătit cu grijă după o rețetă tradițională din Delta Dunării. Pentru ”borșul pescăresc” de la Lunchbox am folosit: un crap întreg, morcovi, ceapă, țelină, roșii proaspete, ardei gras, orez, borș de casă și pătrunjel proaspăt. Întregul proces de preparare a fost făcut conform rețetei tradiționale, urmând etapele și timpul necesar pregătirii acestuia.
V-am făcut poftă? Dacă da, iubitori de pește, vă așteptăm la Lunchbox pentru a savura un borș de pește autentic din Delta Dunării, servit cu mămăliguță și ardei iute.
Vă așteptăm!
Decembrie… cea mai frumoasă perioadă din an, luna cadourilor și grija față de cei dragi.
Pentru noi, grija față de clienți este una din preocupările noastre constante. Pe lângă preparatele gătite zilnic cu atenție și multă grijă, în luna cadourilor oferim clienților care servesc masa la Lunchbox, prin tragere la sorți, premii garantate.
Cine își amintește de desenele animate cu Pokemon? Desenele copilăriei, apărute încă din anul 1998 au revenit din nou în trend datorită jocului Pokemon GO. Mergând pe această idee, ne-am gândit să aducem eroii Pokemoni și la Lunchbox.
Noua campanie ”Pokemoniada copiilor” , făcută special pentru copiii care iau masa la Lunchbox, funcționează pe deviza ”Mâncare sănătoasă, bucurii pe măsură”. Astfel, copiii care vin la Lunchbox Iulius sau Lunchbox Polus, se bucură de preparate gustoase și sănătoase alături de o jucărie cadou.